Blestemata liniste atunci cand ai gandit prezentul in viitor astfel incat tot ce-ti mai ramane de facut e sa risipesti ceasurile de prisos..punctele dintre puncte-daca punem un ochi mai patrunzator pe suprafata materialului vom vedea cu groaza straturile nesfarsite,limitele limitelor trasand limite noi toate astea aglomerandu-se in texturi ample,texturi ce servesc senzatia prin care ne legitimam existenta,simt deci exist ! Avem nevoie de limite sa ne putem defini,sa putem exista,sa ne putem manifesta influenta asupra unui spatiu care,in esenta e si ramane vesnic lipsit : de limite,de invocari,un spatiu fara manere intr-o curgere fluida fara directii...
Si cand esti ametit e semn ca trebuie sa te retragi inapoi sau dincolo de inca o linie,fata de care,esti potential inexistent,fata de care orice miscare ramane incongruenta...un satelit bezmetic in cercuri concentrice in jurul propriei obsesii,care in acelasi timp il tine in orbita dar il si separa ireconciliabil de planeta in jurul careia agonizeza..nu te ciocnesti niciodata de obiectul pe care il transcenzi,tot ce ai la indemana pentru a interactiona cu acesta e o aura electromagnetica,care pastreaza sacrul ca un spatiu tifon pe care il poti identifica,manipula,depasi,dar niciodata nu il poti penetra,niciodata atinge direct,niciodata consuma...
Violenta actului ramane etern marcata de implacabilul acestei legi,orizontul o aglomerare eterna de posibile tabuuri-fetish,demoni cu pielea dulce si feciorelnica pe care o adulmeci de departe si care iti atata dorinta amplificand-o pana peste pragul actului,si atunci acesta devine act,o fractura violenta,o revarsare intre doua planuri de manifestare directionata spre acel punct acel demon de neatins,intr-un iad ce leaga fiinta de spatiul nenumit,fata de care aceasta e obligata sa se manifeste,violent stangaci,ca o bestie disperata la marginea unei certitudini...suntem inca aici.
