Normal ca sunt şi o fiinţa raţionala,ca oricare altul pana la urma,dar uneori jocul rămâne cea mai consistenta realitate,fără reguli.Atunci pare ca eşti imatur,iresponsabil,iraţional,patologic,teribilist,şi tragedia e atunci când începi sa gândeşti prea mult,când începi sa ţi dai seama ca în spatele acestor adjective nu se ascunde nimic altceva decât frica ori îndoiala.E greu sa guşti nebunia când asta înseamna sa părăseşti apele liniştite ale familiarului,dar nu exista dezvoltare fără abuz,înţelepţii sunt de multe ori decrepiţi....
Sa revenim la joc,e o chestiune de alegere,întotdeauna.E interesant sa zgârii tabla cu creta chiar dacă s-ar putea ca pana la urma sa te trezeşti cu timpanele sângerânde,totodată poţi alege sa asculţi zgomote plăcute din care nu vei învaţa nimic din ceea ce nu ştiai deja.
  Motivaţia din spatele jocului e întotdeauna posibilitatea descoperiri de noi sensuri şi semnificaţii în spatele unor elemente deja suprasaturate şi uzate pana devin omniprezente.
  Exista ca întotdeauna un "dar",trebuie sa găseşti un echilibru intre pulsiunile ludice astfel încât întreg acest demers sa rămână unul creativ ci nu ceva risipitor...asa ca voi exagera numai atât cat e nevoie ca sa deschid noi oportunităţi de înţelegere,întotdeauna învăţatul rămâne miza.
  Daca nu cauţi echilibrul pana la urma vei obosi şi vei avea nevoie de o perioada de convalescenta : ani luni săptămâni zile ore minute clipe obscure pe care nu le mai primeşti niciodată înapoi.