The Car Crash of Time

Iti vreau parfumul exilat de hainele mele, e o tortura dulce,efigia unei zeite crude.

Arsuri postcombustionale in urma unei scantei de speranta, speranta e un lucru violent pentru cei ce s-au obisnuit sa traiasca fara ea.A fost un vis fracturat in lumea reala, cioburile vitraliului strivesc podeaua cu disperarea lor tandra, intinse pe podea se topesc in lumea comuna.Tribut in cinstea imperiului vascular, ne atarnam pietre de suflet ca sa stam cu picioarele pe pamant, in timp ce inima se ridica si bate in gat.

 Ne-am trezit ca doi straini strapunsi de carcasa contorsionata a timpului, inviem copii din noi doar ca sa-i putem ingropa mai bine; ei urla si tipa si bat din picioare o vreme apoi uita si adorm iarasi,in gesturi comune,in larma orbitoare a vietii cu ochii deschisi.. .A fost o pomana fara participanti,firimituri de lumina risipite iresponsabil pe ici pe colo in lumanarele care ard fara fum.Timpul ciocnindu-se la rascruce intr.un nod de trupuri oarbe,priviri anonime bat ora 16.Simfonia declinului acopera totul cu liniste asurzitoare,si mergem in continuare surzi.Privirile se usuca si devin ziduri,si zidurile-s icoane cu viata manjita printre crapaturi.Daca tac voi invata sa vorbesc cu buricele degetelor si gesturile mici vor deveni soapte adanci...un cantec de leagan pe marginea soselei in preajma accidentelor..linistea cade grea peste surzi,caci urechile isi imagineaza ca sunt inconjurate de zgomot...sunetul alb al vietii ne ineaca din nou in amorteala.

Nu avem nici un drept sa ne devoram unii pe altii in cautarea propriului suflet,care poate sta si asteapta ingropat in trupurile contorsionate...astazi am nevoie de mine mai mult ca oricand.Dragostea nu salveaza niciodata pe nimeni, e numai o paranteza.Cum ar fi sa ne traim viata intre paranteze ?

9 nov 2011

Nu ne catalogati a fi nebuni numai pentru ca nu suntem dependenti de chestia asta pe care unii s.au obisnuit s-o numeasca..Lumea.

  Oglinda mea a renuntat la mine astazi,mi am luat chipul in maini si l-am sfarmat ca pe un vas de lut,relicvariul identitatii..Un ciob mai mare ramase intiparit in palma,ca un gest, mi am fixat privirea peste el,cu groaza,flacarile nestinese ale vointei imi zambeau in palma cu ranjete de rana.

Sangele s.a preschimbat in scrum,imi deslipesc privirile de cauciuc,le intind si le topesc ca smoala peste trecatori.Lumina de peste zi e o gluma proasta ce se reflecta in zmaltul dintilor si face slalom printre clipe,ajungand de pe buzele strambe ale urateniei,pe chipul de ceara al perfectiunii,dezinteresat, comun,stergandu-le pe ambele de intelesuri,de importanta.De ce mi-ar subtia ochii tai frumosi arterele ?

  O balerina intindea porumbeii la uscat,gaturile trosneau si cantau in asteptare de maruntis,aveau sticla in privirile strambe..Speranta era numele balerinei,calca numai pe crapaturile betonului dintre dalele ce pavau calea,si zambea si ea,stirba,caci si.a risipit dintii in muscaturi.

Spanzura-mi ochii pana la cerul numai aripi…innorat ca pana,zumzaind vant printre fruntile ca niste instrumente musicale,lovindu-si capul de pereti,sa pastreze cadenta.Craniile nesfarsite ale luciditatii ploua zdrobind asfaltul cu siguranta privirilor de maine.

 Soptesc,si maine vei deschide ochii si vei inunda lumea,strazile astea sunt un dig. Cu incheieturi sovaielnice potopul vine sa curga trupurile in alte trupuri,sa invatam sa vorbim din nou folosindu-ne gura si buzele,ca o rugaciune nesfarsita.

  Sunt greu,ma frang in pasi precum cochilia unui melc,suprafata unei cafele adapostind un ochi bovin de uragan,sa mi dea stabilitate,sa mi fixeze centrul de echilibru in timp ce ma proiectez cu nerusinare pe aleile..Lumii,frate cu iarba salbatica,cu fragmentarul.

Sfintii risipiti pe afisele publicitare striga heliocentrici,inflacarati : dumnezeul meu de ce ma iubesti asa de groaznic?

 Le raspund aprinzand o idee pe care o las apoi sa se stinga intr-o angoasa fumeganda,crematoriu publicitar,cruci de hartie..hristos e un polimer organic lacom,ce promite grefe nesfarsite pentru viata nesfarsita,acum si de acum mai tarziu...

 Pentru ca nu am ochelari de soare,mi-am scos inima si mi-am inghitit-o,asta e ziua mea ,ziua tuturor sfintilor aprinsa ca o tumora dupa noptile nesfarsite de dinainte....

  Cum puteti merge pe apa,doar dupa ce ati privit o singura reclama ? Convingerile voastre sunt la fel de ample precum fandarile balerinei,i-am frant picioarele cu mangaieri ca sa aduca eclipsa peste gandurile trecatorilor si privirile s-au atarnat deodata de sarma si s.au aruncat in gol,ca o ceata de trapezisti incercand sa se preschimbe in porumbei...

 Cerul e inorat si intunecat de batai de aripi, aplecate si frante inspre capetele trecatorilor care se smucesc din parerile de rau si isi continua apoi drumurile,asteptand ploi de capete..

 Eclipsa din privirile balerinei e o cafea neagra,inchinata deasupra cerului de aripi...discul negru lasa valuri in jurul sau,cei ce nu dorm isi ghicesc viitorul in cearcane,in timp ce bataile aripilor ii leagana in coma pe ceilalti.

 Ziua e o coma alba in care mortii isi forteaza ochii sa se deschida si sa numere razele de soare,ca intr.un joc copilaresc absurd.Noptile sunt zile in care nu trebuie sa ne mai prefacem ca ne place sa purtam lumina...

  Asfaltul face valuri reci in pielea ghearelor rosii cu care porumbei calca peste ei insisi cand isi refuza zborul.Cerul se prabuseste atunci in placi peste pavaj si crapa in pacle si valuri de pasari care isi cersesc viitorul rataciti printre picioarele negre ale trecatorilor.. Sfintii exilati in afisele publicitare isi repeta mecanic deznadejdea..cumparati,cumparati..Soaptele pasesc inaintea mea si pe dinauntrul meu,sfartecandu-ma.

Suntem singuri si cumparam...cafeaua rasare o noua zi inchisa in tonomate..

this is a book without covers without pages without..

Ziduri se strang in jurul meu,sfarmandu.se intr.un punct : oase albe fracturandu-se sub presiunea viselor, sedimentate unul peste altul ere intregi,nesfarsit.Sunt singur,e liniste aici,nu e aer,n-as vrea sa fie altfel.Ma doare gatul..gura mea e in interiorul meu.Naufragiat intr-o lume de muti galagiosi,cu priviri fracturate intr-o mie de raze divergente.Isterici,o mie de perspective antagonice suprapuse intr-un razboi nesfarsit.Sunt mai bine singur,gura mea e in interior.
  Unde ma tot imping cu indemnuri,unde mi-e casa ?
Sunt un paianjen,o tumora cu maini tintind sa apuce terenul ce pare ca se surupa constant de sub panze....Stalpii de sustinere imi sunt vantul ce se pierde peste mine.Constant.Ca angoasa...Ei n.au existat niciodata,a fost doar un vant ce sfarama pereti peste pereti : placi tectonice de pereti apasand spinarea unui zeu , ce se pleaca cu sila in fata altarului altor zei implacabili...

cum picteaza cuvintele,cand au guri si limba in loc de degete,sa fie sunetele atingeri traduse in alta limba,noua si veche,un dialect antic revitalizat cateodata de grija fata de cimitirul de simboluri ?

Centura de castitate

cafeaua e nisipul cu care mi ranesc pasii,cararea e tabacita de nesfarsite intoarceri si intinderi care se astern precum o ceata de membre si miscare.Senzatia e umbra materiei,asprimea umbra nisipului si arsita de sub talpi,ca un sarpe picant,un quetzalquatl dilatand anii in cenusa luminii,in valuri de fum...
Cum indesi umbrele in lucruri,aruncand o lumina peste ele,privirea de maniac a adevarului lasa umbre cu articulatii duble,care sar ca iepurii tragandu-se de picioare ca sa devina canguri si apoi oameni imbracati si spalati in asfaltul de neon al realitatii.Pana si idea de egalitate e un efect al luminii,religia e un efect al luminii,totul e pana la urma un efect al luminii tabacindu-si calea in ochi si inapoi,la nesfarsit.
 Am pornit din curba si ma indrept spre un punct separat de o groapa..am si uitat intrebarea,dar o calc in picioare,au capatat guri mici si rod soseaua interogativa cu fiecare pas,si pun fiecarei interjectii semnul distinctiv,semnul credintei lor..poti sa faci semnul intrebarii ? de .a lungul timpului,de a lungul drumului ?
  Nisipul ramane uneori pe margini,alteori intre degete sau te scalda pur si simplu intr.o briza uscata.Cand ne au cazut picioarele am inceput sa vorbim si semnul intrebarii s-a ridicat de jos peste gura,ca o pecete a zgomotului..comunicarea se loveste peste un tarm arid si lipsit de ecouri si se rasfrange inapoi peste noi tragandu-ne inapoi in larg,in largul conversatiei in larma cuvintelor,acolo de unde tarmul pare roditor si vibrant.
Profetul si a cusut buzele in sarutul tacerii,caci tacerea tese neincetat,ca un vierme de matase,tacerea ii curge din urechi invadand rugaciunile cruciforme,bataia clopotelor cu anti-sunete.Fara ochi si buze sa ii bantuie lumea,doar urechi sa si verse linistea..
Paduri fara frunze rauri fara apa sete fara apa,liniste cu un milion de degete tesand neincetat intr-o fabrica goala cu umbre,printre praf si rugina veche fara gust,tesand gheata peste marginea erodata a literelor,distantandu-le tot mai mult unele de altele..crapa sub greutatea tacerii se prabusesc banchize intregi in marea de zgomot,pana cand intelesurile raman de neinteles inchise precum stafiile intr-o necropola lexicala...
  limbi noi rasar sa tina departe ghetarii,brazde ridicate in departari impotriva tacerii,macinate de nisip cu mult inainte ca gheata sa le mai ajunga.
Profetul is pleaca capul recunascator in fata cuvantului care e numai un pretext pt ospatul tacerii.

Voi scrie despre cronofagie,nu acum,dar voi scrie

Vreau,e o crima,sunt un diletant cu probleme de evolutie,e groaznic sa fiu la persoana intai ; Sistemele sunt alcatuite in general din mai multe elemente,o planeta care se roteste in jurul propriei axe isi uita repede sensul existentei si se prabuseste in propriul centru,resemnandu-se intr-o lacoma si narcisista gaura neagra.Mercurul curge rauri in jurul ranii oglindind-o in toate dimensiunile intensitatii sale,pana cand nu mai ramane nimic in afara unei oglinzi deformate,linii drepte dilatate in linii curbe si culorile denaturate in rugina organica.
 E o lume de reprezentari si proiectii impersonale ridicate la puterea a treia,in unghiuri capatand adancime,nu numai ascutisuri,de parca cioburile nu erau suficientul premergator al dezacordurilor emotionale,se prabuseste infrastructura,piatra de bolta e plansa si tocita de angoasa ploilor acide si peste tot Barba-verde imparateste ca un demiurg peste padurile rasturnate de varec si verde murdar,inflamatii peste inflamatii napadesc pietrele memoriei,care se umfla si ard mocnit,ca niste batracieni pierduti in namolul compatimirii. Prea multe adjective,fraze interminabile,o flegma in format A4,scriitura groaznica,fraze interminabile frante subit de alte fraze si mai lungi,ca solilocviul unui dement lovindu-se si ricosand din propriile ganduri de cauciuc si mult prea guralive.
 E o lume de reprezentari si proiectii impersonale ridicate la puterea a treia,in unghiuri capatand adancime,nu numai ascutisuri,de parca cioburile nu erau suficientul premergator al dezacordurilor emotionale acum pasii sai profetici sunt dublati de un zgomot acid,coroziv dar ineficient,fiindca materialul din care sunt fabricate gandurile mele nu intra in reactie cu acidul acestei lumi,Am un loc privilegiat la cinematograf,pot vedea textura panzei ecranului alb,apoi proectia virtuala,un vis tradus intins la uscat ca o matase stravezie dar lovind atat de opac cortexul incat simti din nou.Numai ca eu vad numai, si astfel detasat,ca un abtibild dezlipit de pe un indicator rutier, alterez ireversibil semnificatia filmului si il las impotent,un joc de imagini dezagregate ciocnindu-se una de alta : ironic,mut,interminabil,stupid..dezvelind ipocrizia si caracterul fragmentar al protagonistilor...imaginea e iconana la care se inchina filmul,in spatele acesteia zac aduse la tacere nesfarsitele cadre ale timpului portionat in picaturi mici, mimand continuitatea in 25 cadre/sec,fortate sa imparta forma lor nedefinita cu alte cadre la fel de nesemnificative si evanescente,reduse toate eternizate intr-o singura imagine,eterna fixa atemporala,tusul murdar de pe degetele Demiurgului manjit pe giulgiul de in = prototipul cinematografiei.Ce a urmat apoi..camera obscura alergand in spatele unui Deus absconditus obturat de neschimbatele sale trasaturi umane interschimbabile si esenta divina gustata cu receptori dopaminergici...asta a fost numai un exemplu rudimentar dezvaluind caracterul practic al revelatiei.Astfel ne gasim acum,infasurati in carnea si sangele Mantuitorului in discuri suprapuse sintetizand invocand manifestarea ,Transubstantiere Audio/Video...crede si vei vedea,si vedem si credem ca vedem.Ramane sa mai si simtim..3D? Recesamantul indica nevoia unei evolutii spirituale Iphone,Ipad,ITunes,IFeel Therefore IAm...impartasiti-va tridimensional si credeti,carnea are nevoie sa simta,de aceea sangele si trupul e proiectat in oglinzi multidimensionale care au obligatia sa.l franga in senzatii,trebuie sa fim satisfacuti in toate dimensiunile Crucea trebuie sa fie Lunga Lata si Adanca...
 E o lume de reprezentari si proiectii impersonale ridicate la puterea a treia,in unghiuri capatand adancime,nu numai ascutisuri,de parca cioburile nu erau suficientul premergator al dezacordurilor emotionale

Covrigi

Furtunile sunt infasurate in mutenie noaptea,fiecare curba,fiecare vita a gandului e la adapostul unor umbre dulci,scaldate n erebus viorile canta tanar caci isi strang corzile de colagen.
Ziua descopera,noaptea acopera golurile,iar noi suntem goi.
Am gasit cheia,cunosc poteci neumblate,holuri ce se sfarama n raza si se varsa n bezna.Lungi suvite labirintice se inoada cu cerul cand cercurile capata un centru  compatibil,ca o mama regasindu.se in fiica sa...globuri paradoxale fierb in trupul livezii inerte,acolo constelatiile au volum si savoare...cunosc gradina cerbului cu stea in frunte,m-am lasat zdrobit de copitele sale in timp ce pastea neguri si eu cu el.
 Ma pot intoarce,rascrucea asta isi inoada bratele intr-un singur cerc inselator,si toti avem un trup si o minte,dar ochii sunt proprietate personala..ma pot intoarce sa apas play,ori pot forta liniile intr-un nou triunghi al bermudelor,in care sa ma pierd...singurul sarpe care pazeste ramurile divergente e disperarea,care e o zeita pretentioasa,are prea multe chipuri si isi tese panza peste tot si toate,fara limite,disperarea e o masca a Zeitei..
 masca cu care te sperie sa  nu duci poteci neumblate pe harta..
Am invatat suficient,cat sa stiu ca zeii traiesc ascunsi si n-au nevoie de altare,ca sa mi pastrez forma trebuie sa dau curs timpului si sa joc jocurile vechi,altfel ma impiedic si ma ratacesc in neumblarile mele..in livada inerta...
Spre deosebire de obisnuinta si rutina,arbitrariul n-are harti si n-are forma,singura constanta e certitudinea,si ea inselatoare....trecatorile trec prin tine ,nu ti prin ele..asta e una din diferente,forma...e intotdeauna alta,trebuie sa ti tabacesti trupul cu neumblarea inainte ca ea sa permita uneori recurente..Insa Eris stea polara a orbiei,o mie de oglinzi oglindind ezitant o mie de cioburi cu o mie de ceruri si o mie de trupuri,cuvantul tau e Cale si calea nu e niciodata gresita..
  Ca sa ma intorc inapoi,trebuie sa pun clepsidra inapoi in bratele timpului,noaptea si ziua sir in hora,cifrele la locul lor..totul trebuie pus in ordine si o sa ma intorc inapoi,sau sa ma feresc de sarpe pana gasesc un nou soare in jurul caruia sa invart lumea..am atatea poteci in neumblare...unele lucruri numai orbii le pot vedea si numai bezna le poate deschide calea...
Am plecat de multa vreme si m-am departat mult...multe mai am de cules ori inainte ori inapoi tot aia e de acum incolo,numai ca inapoi e plictisitor,numai inainte i calea,de nu ma prinde sarpele si ma musca de calcai pana ma ratacesc,caci stanga ori dreapta sunt surori inselatoare si frica si groaza cresc pe marginea potecilor lor...inainte si inapoi e calea,cercurile s chei si deznoada multe noduri,doar ca sa le inoade mai tare si mai adanc in tine,lumea asta i schimbatoare ca lumina,si multe guri se casca si se inchid...departe am colindat si potecile s-au desirat in urma mea..sa le impletesc la loc,mai vreau ?